In deschidere: Avatar (Craiova), Implant Pentru Refuz (Timisoara), Dungeon (Australia)
Public aproximativ: 3500 persoane


Concertul de la Arenele Romane a reprezentat, fara indoiala, un eveniment pentru comunitatea rockerilor de ieri si de azi. Rockerii "de ieri" sunt cei cu media de varsta de peste 30 de ani. Acei melomani care au trait "frustrarea" de a nu-i vedea live pe Dave si compania atunci cand ar fi trebuit. Din acest punct de vedere, prestatia de doua ore a trupei a fost OK - o combinatie letala intre rutina si atitudinea profesionista de care au dat dovada instrumentistii. Fara artificii sau alte efecte pirotehnice si fara coregrafii sau "chemari la lupta" hilare. Doar muzica heavy metal, cantata ca pe album, pigmentata de grimasele si vocea "constipata" marca Mustaine, care a definit formatia de-a lungul timpului. Un timp egal cu 20 de ani. Practic o vesnicie.

Interpretarea liniara si monotona (chiar daca in cazul Megadeth monotonia este un brand si mai putin un defect) a generat in anumite momente confuzie in randul publicului. Piesele de pe noul album The system has failed (2004) mai putin cunoscute de rockerii "de atunci" au scos in evidenta caracteristicile amintite anterior. Arena se trezea din starea de semiletargie odata cu interpretarea riff-urilor de pe Rust in peace sau Countdown to extinction. Skin O my teeth sau Angry again au devenit momente extrem de savurate de spectatori. As mai aminti si piesele Tornado of souls, A tout le monde (unde publicul a cantat refrenul), alaturi de, bineinteles, Symphony of destruction. Si poate She wolf, melodica si relativ comerciala, care a spart si aceasta liniaritatea concertului pentru cateva minute.

Ca minusuri, nu am putut ignora solourile de bas si baterie total neinspirate. Daca la cel de chitara putem spune ca Glen Drover a cantat, la limita decentei, ceea ce trebuie cantat intr-un concert metal, la baterie prestatia a fost submediocra. "Naveta spatiala" de pe care trona Shawn Drover s-a transformat in cateva zeci de secunde intr-un mobilier redundant.

Concertul Megadeth a fost echivalent cu un parastas pentru majoritatea fanilor genului. Evident vorbim de fanii genului de atunci (anii '80 - '90). Pentru cei de acum, evenimentul poate avea cateva caracteristici ale unei (re)nasteri. Nu in ultimul rand, a fost singurul eveniment al ultimilor doi ani in care capitala a avut parte de evolutia unei formatii rock-metal cu adevarat profesionista.

Mergand insa pe aceasta panta a ideilor am fi ajuns cu siguranta pe taramul simulacrului sau al don-quijotismului. Subliminarea intelectului a putut fi "sedusa" (din fericire) prin vechiul truism: Niciodata nu e prea tarziu! O intalnire cu Megadeth in 2005 devine, in cazul de fata, asemeni unui chef cu femei urate (vorbim de estetica uratului). Un chef unde reintalnesti o prima dragoste in care si noi si ei ne-am schimbat. Chiar daca nimeni nu recunoaste.

P.S. Imi face placere sa spun ca singurele trupe ancorate "mai in prezent" au fost Avatar si Implant pentru refuz.