Pe data de 27 August, in cadrul Festivalului Medieval Cetati Transilvane din Sibiu a avut loc un concert gratuit de 2 ore prestat de grupul german de folk metal In Extremo, in fata unui public redus la cateva (putine) sute de rockeri si inca pe atatia localnici care nu gasisera locuri la terasele din centrul Sibiului, ocupate fiind de o populatie hipnotizata de evenimentul cultural concurent, jongleriile unui anume Banel Nicolita (n.a. - reputat fotbalist roman la data publicarii acestui articol).
 

In Extremo se afla in turneul de promovare a recentului album Sangerkrieg, al carui titlu reprezinta un celebru concurs al menestrelilor din Thuringia, un fel de American Idol al secolului XIII. Trupa a debutat la mijlocul anilor 90 in scena gotica berlineza, acelasi mediu muzical din care s-au desprins si Rammstein. In primii ani de cariera, In Extremo au avut oarecare probleme cu definirea identitatii muzicale, datorita prestatiilor live alternative (heavy metal la concerte metal, folk medieval la evenimente culturale) dar si datorita comparatiilor inevitabile cu mai cunoscutii (la data respectiva) Skyclad, Corvus Corax si chiar Rammstein. Prima prestatie live de larga audientza a grupului are un caracter bizar, de-a dreptul anecdotic – In Extremo au aparut in cadrul seriei de jocuri PC de succes Gothic, cantand pentru personajele jocului celebra piesa culeasa din popor Herr Mannelig.
 

Ulterior, trupa a crescut semnificativ si a devenit invitat de marca in majoritatea festivalurilor de promovare a culturilor medievale din Europa, datorita prestatiilor live originale si de autenticitate maxima: nu exista nimic pe CD care sa nu fie reprodus in cel mai autentic mod in concert - daca piesa are cobza, in concert vezi cobza, daca ti se pare ca auzi un solo de harpa, chiar aia e. Nici vorba de samplere, sintetizatoare si colaje. Chitara tine isonul a trei cimpoaie si nu invers, iar muzica e perfect inchegata depasind cu succes statutul de colaj si peticeala pe care il ating trupe cu ambitzii similare precum Therion sau Haggard.
 

La Sibiu, In Extremo au inceput pe lumina, dupa o incalzire de putin peste 30 de minute sustinuta de o trupa de franco-belgieni mucalitzi, Borrachoz, niste indivizi care canta muzica celtica impotriva plictiselii, fara ambitii clare. Dupa o prestatie mai degraba politicoasa a sus-numitilor, nemtzii au intrat pe scena cu oarecare retinere la vederea publicului “de ocazie” dar, in spirit profesionist desavarsit, si-au desfatat putinii fani cu un spectacol comparabil cu cel ce poate fi vizionat pe DVD-ul aniversar Raue Spree, publicat in 2005 (aviz celor care vor sa vada ce au pierdut). Nu ma refer atat la playlist (care a inclus in plus fata de DVD material de pe recentul album), cat la efectele de scena carora li s-a dat drumul pe masura ce s-a lasat intunericul: tunuri cu petale rosii, petarde si artificii explodand in ritmul tobelor, plus o gama de efecte pirotehnice care, la primul suflu, au topit aproape instantaneu inghetzata unui pusti care se strecurase in primul rand profitand de publicul rarefiat, provocand o criza de panica.
 

Vedeta spectacolului a fost Dr. Pymonte, un soi de heruvim supraponderal si multifunctional, care canta cu o dedicatie hipnotica la instrumente construite de propria mana: solo-uri de harpa ireale, un soi de flashneta de cupru, un tzambal primitiv, un corn de bivol si o costumatzie care inducea ideea ca individul tocmai se ocupase de sacrificarea bivolului in al carui corn canta. Cu participarea colegilor cimpoieri cu nume de scena Flex si Yellow Pfeiffer (la randul lor utilizand o gama de instrumente muzicale auxiliare ce par sa aiba mai multe in comun cu macelaria decat cu muzica), trupa a facut posibil primul asalt triple-axe cu cimpoaie in loc de chitari si primele riffuri de harpa la care am asistat vreodata. Vocea puternica dar nu foarte melodica a lui Michael Rhein (principalul vinovat pentru ocazionalele similitudini cu sound-ul Rammstein) a cantat in vreo 10 limbi moarte, evitand pe cat posibil engleza care nu i s-a imbunatatit de pe vremea in care Martin Walkyier de la Skyclad le traducea conferintzele de presa. Playlistul a asigurat o acoperire echilibrata intre piese moderne precum hit-urile radio Kuss Mich, Vollmond, Erdbeermund si prelucrarile dupa materiale folk precum Herr Mannelig, Ave Maria si incendiara (la propriu) Villeman Og Magnhild, piesa care e un spectacol in sine, cantata cu cinelele si betele tobosarului in flacari.
 

In preconcluzie, In Extremo ofera un spectacol obligatoriu de vazut intr-o viata, cel putin in conditii de cap de afis care permit desfasurarea propice de resurse (banuiesc ca impactul nu e acelasi in conditii de festival, motiv pentru care ma bucur ca nu au fost inghesuitzi in vreun maraton tip Artmania sau Best Fest). Nu ratez ocazia de a recomanda si grupul conex (mai degraba premergator) Corvus Corax (in care canta si unii membri In Extremo), grup care a publicat in 2006 sub forma de DVD un elocvent concert de frontiera, cu cor si orchestra, sustinut la Berlin in conditii in care fantasmele culturale promovate prin partile noastre de asa-numitele trupe de rock simfonic apar drept caricaturale.