Judecand “pe hartie”, concertul Deftones poate fi considerat unul din evenimentele rock importante ale ultimilor ani. Pledeaza in acest sens faptul ca, dupa Metallica, sunt cea mai bine cotata formatie rock ce calca prin Romania (raportare la piata internationala). Eventualele vanzari de discuri, premiile Grammy ori numarul mare de difuzari pe MTV nu au fost insa atuurile principale pentru mini-festivalul din Bucuresti. Mai semnificativ este faptul ca evenimentul este primul concert din Romania cu trupe nu-metal, pentru publicul nu-metal, ce anterior nu s-a mai reunit decat prin cluburi si underground. Manifestarea capata astfel cota de interes in primul rand prin noutate si relevanţă ca fenomen social (si pe locul doi din punct de vedere artistic).

Concertele si festivalurile autohtone se adreseaza, de regula, aceluiasi nucleu de public conservator, ce percuteaza indeosebi la trupele din zona rockului traditional (hard, metal ori gotic). Acesta mai “racoleaza” si pe unii nostalgici sau fani care au imbatranit asteptandu-si trupele favorite, ori fragmente din publicul altor genuri (punk, alternative, nu-metal, hardcore, goth etc.), ce nu au parte de concerte. Din acest punct de vedere, consideram un succes al organizatorilor atragerea a peste 2500 de spectatori care altminteri nu s-au mai regasit impreuna la evenimente rock de anvergura. Un public complet diferit de acela intalnit la concertele din ultimii X ani (Moonspell, Therion, Soulfly, Megadeth, Clawfinger, Nightwish, King Diamond etc.) format, la Deftones, din fani nu-metal, dar si din consumatori generali de tendinte urbane.

Alegerea numelui Deftones a fost inspirata prin raportare la diversitatea moderata a scenei nu-metal si la o distanta de numai 6 ani de momentul de maxima popularitate a genului. (Invitarea unui nume mai interesant, precum Tool, s-ar fi soldat probabil cu un esec, pe de alta parte, asteptam si un concert System of a Down). Discurile Deftones definesc si documenteaza soundul cu care rockul a fost puternic mediatizat incepand cu a doua jumatate a anilor ’90 sub eticheta "nu-metal" (alaturi de Korn, Slipknot, P.O.D., mai tarziu Linkin Park, Evanescence etc.). De altfel, trupa (formata in 1988 de niste tovarasi skateri) s-a apropiat de manierele groove & crossover pe vremea cand viitorii Korn inca foloseau fixativ si se ocupau de glam-rock. Despre Deftones s-a mai spus si ca au introdus “lirismul” in nu-metal (discutabil, in masura in care rigiditatea curentului permite asemenea etalari). Acolo, insa, unde Korn pun pe coperti copii inspaimantati de umbre ale adultilor, Deftones deseneaza ponei albi.

"...contraceptie cu implant..."

Alaturi de capul de afis au fost invitati Subscribe (Ungaria), Point Blank (Macedonia), precum si toate cele patru formatii de nu-metal din Romania, in ordinea intrarii pe scena: Godmode (Cluj), Implant Pentru Refuz (Timisoara), Crize si Coma (ambele din Bucuresti). Acestea s-au achitat de obligatia de trupe de deschidere, animand la pogo pe “rebelii” in bustul gol din fata scenei. Muzica a mers pe retetele monotone caracteristice genului si racnetele specifice, trupele de deschidere fiind fie copiii, ori copiile capului de afis. Observatia (anecdota) conform careia nu-metalul se canta cu mana stanga imobila pe grif a fost pusa in evidenta de recitalul Crize trupa deosebit de agresiva, care isi foloseste chitarile drept stative pentru miscare. Implant Pentru Refuz au avut ca de obicei un show in forta, de mesaj, cu declamari la doua “capete” (cu unul totusi in urma celuilalt), iar Coma au transpirat fara momente sonore interesante. Singura trupa in care fiecare membru a facut show si a si cantat a fost Subscribe (poate cea mai inedita aparitie a serii), formatie ce are nevoie de cel putin 15 metri patrati pentru a-si desfasura asaltul sonic si exercitiile fizice.

Intrebarea care se pune este in ce masura angoasele (autentice) si impulsurile incap intr-un limbaj muzical sablonard? Problema a rockului de cand lumea, rezolvata si de catre Deftones in patru discuri relevante pentru ultimul deceniu. Mergand pe aceasta idee, ar fi de remarcat omogenitatea publicului de la concert. Astfel ca, alaturi de fanii Deftones, au participat aderenti tineri ai "urban style" - persoane "fara riduri", preocupate mai mult de un anume mod de a fi si de a arata (o atitudine), poate mai putin de muzica. Nu este de mirare faptul ca, in pauza dinaintea recitalului Deftones, diversi spectatori au reactionat (vizibil) pozitiv la difuzarea integrala a Lambadei si a unei piese Shakira.

Subscribe
"FUCK OFF ya selfish pigheaded ASS!..."

Showul Deftones a confirmat asteptarile celor ce cunosteau trupa (si s-au bucurat de concert). Timp de 80 de min au fost punctate hiturile formatiei, prin acumulari statice de incrancenare si dezlantuiri ocazionale ale frontmanului Chino Moreno: My own summer, Hexagram (cantata de vocal sprijinit de fanii din primele randuri), Change, Headup, Bored etc., si, spre final, 7 words. Diferenta dintre inregistrarile de studio (pline cu artificii de supra-productie) si ceea ce se aude live este notabila si in cazul Deftones. Piesele se bazeaza  in concert pe ritm, textura si distorsiuni de chitara monocolore, nuantele fiind introduse de murmurele vocii lui Chino, atunci cand nu racneste. Publicul a reactionat moderat, cu momente de liniste si respiro intre piese, dar a si percutat in fata scenei cu pogo si scandari monosilabice la instigari de tipul „jump up and down” sau „fuck it, Romania”. Un asemenea recital nu converteste noi fani si nu arata lucruri deosebite celor ce doresc si altceva (decat miscare). Receptarea sa nu a pus, insa, alta bariera decat aceea a decibelilor. In spirit nu-metal, showul s-a incheiat brusc printr-un geamat. Nebisat.

"Suck, suck, suck, suck, suck, suck, suck...
They fuck with my head!"