Al Stewart e real. E  om, are o fata, e putin aplecat de spate, zambeste  des, putin chelios. Nu o fac de dragul literaturizarii, dar ma indoiam de exisenta lui. Adica niciodata nu m-am gandit ca cel ce canta small fruit song si alte minunatii chiar exista, este om ca toti oamenii, poate sa apara in fata ta, sa iti cante. La toti artistii care imi plac am cercetat putin, sa vad cine sunt, am cautat poze. La Al nu mi-a venit sa fac asta niciodata. Si acum am ajuns foarte pe neasteptate la concertul lui din Berlin.

Eram emotionata inainte sa apara scena. Pentru ca nu stiam cum arata, nu vazusem nici o poza cu el, aveam  in cap doar vocea lui,  care e mai mult decat o voce, e o senzatie cum spune o prietena. A aparut pe scena si nu mai este foarte tanar, iar vocea din cap era a unui om tanar si m-am emotionat iar. M-am gandit ca e ciudat sa il vad la distanta de 30 de ani.

 

“I remember this bar” si a ras. Asa si-a inceput Al Stewart seara si asa m-a lovit pe mine gandul ca m-am intristat degeaba, ca portocalele nu imbatranesc si dovada e ca vocea domnului Al nu s-a schimbat deloc deloc. Vocea lui are o particularitate si o magie pe care eu nu stiu sa le explic, dar va asigur ca sunt tot acolo.

Concertul a fost in clubul Quasimodo din Berlin, un club mic, intim si majoritatea celor veniti la concert aveau peste 40 de ani. Mi-a incoltit un zambet cand am intrat si mi-am dat seama ca sunt cea mai tanara si ca totusi impartasesc un secret cu oamenii astia. Ma gandeam cum l-au descoperit ei pe Al, ca fiecare trebuie sa aiba o poveste, ca sunt din aceeasi generatie. Si ce frumos a fost in timpul concertului cand ii vedeam fredonand vers cu vers si dansand. Majoritatea erau cupluri.

Al a cules cantece din toate cele 18 albume ale lui, caci asa cum a spus el “Am 18 albume, dar probabil ca imi stiti doua”. De pe primele albume a cantat “News from spain” despre care “este o piesa foarte veche, de pe un album numit Orange. Stie cineva de el? Nu am mai cantat-o demult. Este mai potolita, dar aveti rabdare, creste” si a mai cantat Bedsitter Images “care este prima piesa de pe prima parte a primului meu album care a aparut in 1921”.

La sfarsit a spus o poveste despre incercarea lui de a face bani, la un moment dat prin anii ’80, cand de-abia isi putea plati chiria si atunci a studiat topurile sa vada ce se vinde, a vazut ca muzica de dans are cel mai mare success si atunci s-a pus si a scris si el un cantec de dans, doar ca de dans rusesc, despre stalin despre bucuria gandului ca georgianul este chinuit in iad de fostii bolsevici pe care i-a omorat. Si ca suprinzator posturile de radio nu au fost foarte receptive la acest cantec care lui insa ii place foarte mult. 

 

L-a acompaniat un tip nebun rau, micut si gras si negricios, dar care canta la chitara cu o pasiune incredibila, iar un cantec de-al lui Al Stewart il recunosti dinainte sa intre vocea, auzi un sunet de chitara si stii imediat ca ala e universal lui Al Stewart, iar domnul acesta probabil era si el o portocala, caci s-au inteles tare bine pe scena.

 

La un moment dat si-a dat el seama brusc ce frumos suna niste acorduri, “pacat ca nu am scris inca un cantec pentru ele, dar o sa scriu”.