Un festival international de muzica electronica in Bucuresti este cu siguranta un deziderat ce bantuie imaginatia suporterilor genului de mai bine de un deceniu. Rokolectiv nu constituie prima incercare in acest sens, dar poate fi considerata una notabila a ultimilor ani. Iar in cuprinsul anului 2006, primul eveniment muzical interesant. Impreuna cu Muzeul National de Arta Contemporana (sau “MNAC” dupa brand), organizatorii au oferit timp de trei zile mediul ideal pentru o reunire a comunitatii electro din Bucuresti. La fel ca si in alte zone underground autohtone (jazz, rock, punk etc.) nucleul activ este format din “cei 300”, o parte ei insisi oameni de scena, iar ceilalti - figurile binecunoscute ale fanilor care participa automat la toate eventurile de gen. Un public in principiu mai educat decat cel de rock, dar mai putin consistent decat cel de jazz (relatia de inegalitate se pastreaza si in ceea ce priveste varsta).

Se poate discuta in ce masura o parte dintre performerii invitati la Rokolectiv 2006 aveau ce cauta intr-o institutie “muzeu national” (= fie si de arta contemporana, deschisa tuturor), insa important este happening-ul in sine, ce nu are, pentru moment, alternative. Asadar, cei 400 de participanti-public au urmarit invitati din Belgia, Cehia, Japonia, Spania, Franta, Austria, SUA si Romania, acoperind portiuni diverse ale muzicii electronice – IDM, industrial, dada breakcore, ambient, noise-art, glitch-clicks’n’cuts, synth-pop etc. etc.

Yvat (Romania) a sustinut show-ul festivalului, cu o reprezentatie sonora comparabila cu unele momente Autechre. Acompaniat de Adrian Tabacaru, a mixat pe o consola cu doua samplere si mini-disc. Gradare excelenta, glitch controlat si expunere a contrastelor fara abatere de la coerenta de ansamblu, intr-un performance multimedia de peste o ora. Sectiunea de imagine (neprocesata digital) a fost realizata de Cut Raw Videos (Alexe Popescu si Paul Dersidan) pe o idee de microclimat urban, umanizat prin detaliu si cromatica vie. Alaturi de Cut Raw, Yvat a lansat cu cateva luni in urma, tot la MNAC, primul DVD de gen din Romania. De notat si faptul ca Yvat a realizat 15 albume si colectii de sound design in Marea Britanie si Belgia, fiind singurul artist roman difuzat de John Peel.

My Robot Friend live (fara sunet)

Rokolectiv.ro       
Mnac.ro       

In lipsa unui cap de afis (cu nume sonor), Mlada Fronta (Franta), pentru a doua oara in Romania, a constituit totusi atractia principala a festivalului, fiind relativ cunoscuti in anumite cercuri. Activ de mai bine de 10 ani, proiectul a evoluat de la metal-indus a la Die Krupps, spre electronica post-punk, apoi ambient, iar in prezent s-a dedicat muzicii (electro)industriale. Remy Pelleschi, insotit de un tanar percutionist, a prezentat compozitii ale ultimelor doua realizari audio: Oxydes si Le cycle du soleil. Desi Mlada Fronta se recomanda in numele „experimentului”, muzica si proiectiile video continua un filon (re)ciclat de peste 30 de ani: ambient industrial lugubru insotit de imagini iconice urbane, in cazul de fata orientate catre gigantesc.

Performerii au mers de regula pe formule generice: mixaj plus proiectie video (cu obisnuitele compozitii metropolitane sau de uzina, pe culori reci). In consecinta, reactivitatea publicului a fost moderata. Prima exceptie a reusit-o duo-ul ceh Materidouska care a “incalcat” granitele mediului de expresie. Inconjurata de spectatori, vocea Terezei Damcová a indus publicului constientizarea faptului ca se intampla ceva. Dupa aprox. 30 de minute de discretie, soapte si trip-hop-ambient straniu, “balerina” a izbucnit intr-un delir de tipete care, acompaniate de percutii apocaliptice, au facut deliciul audientei. Cuplul japonez Aoki Takamasa (el) & Tujiko Noriko (ea) a reprezentat, poate, momentul de echilibru al festivalului, printr-un duet electro-ambiental eteric si vag atonal.

Performerii romani din deschiderea fiecarei zile au evoluat timid. Brazda Lui Novac a mixat un “IDM” nouazecist cuminte, iar Gojira & Kosak au prezentat un set fragmentat, bazat (si) pe inregistrari proprii nu prea inspirate. Anul trecut, in deschiderea concertului Faithless de la Arenele Romane, DJ duo-ul a reusit un warm-up incomparabil mai eficient. Cei trei tineri Discordless s-au ambitionat sa prezinte un show industrial, viciat insa de o monotonie necontrolata si de imaginea tip “trupa noise a liceului”.

Christian Fennesz (Austria) a avut o tentativa de “drone”, pe baza unui feedback de chitara procesat si chiar a unor riffuri live. Nu a reusit sa obtina coerenta vizata si nici sa evidentieze un eventual conflict intre instrument si plaja de sunete. Jezis Tahne Na Berlin (Cehia) m-a facut sa ma gandesc la ispravile soldatului Svejk. Un “mix” realizat exclusiv prin control de mouse si optiunea “open file”, combinat cu acorduri aleatoare de chitara, beat-uri live din gatlej si pantomima breakbeat a unui om care se agita in spatele unui PC. Dupa cateva intreruperi datorate sistemului, “The Microsoft theme” a pus punct ridicolului si a anuntat cauza tuturor belelelor. “Show-ul” s-a terminat cu suturi date aparaturii si mesaje la adresa lui Bill Gates. Rec Overflow (Spania) a mixat modern pe structuri IDM dinamice, cu juxtapuneri hip-hop si noise. Pe Mac, ca si multi altii. Total incoerent, Electronicat (Franta) mi-a amintit de cantaretii amatori de psycho(billy). Un chitarist torpilat care a facut strip-tease, a cantat piese de dragoste pe filtru de vocoder, a mixat riffuri punk intre frecvente bas extreme si a demonstrat ca “rock’n’roll ain’t noise pollution” nu mai este un motto de actualitate.

Show-urile au continuat prin seturi nocturne de party, carora le-a lipsit totusi sarea sau piperul. Motivul ar fi lipsa de motivare si dinamica a publicului, probabil si ambianta glaciala a Casei Poporului. Plin de energie, DJ Elephant Power (Belgia) a fost singurul care a mixat direct pe viniluri, pe o reteta afro, de succes in cluburile occidentale. Desi competent in ceea ce face, nu a reusit sa ia pulsul publicului roman (care pentru miscare percuteaza in primul rand la tehno sau d'n'b) si nici sa ii induca propriul ritm. Sambata, DJ Jason Forrest, american sadea cu glume de entertainer, a mixat doar cu un mic laptop. Proiectii cu imagini lascive pentru un set de riffuri metal, un remix kraut-rock, breakcore, sarituri, scuipat si invitatii de genul “let’s make a fucking mosh-pit”. Cu aceeasi rezerva, publicul a urmarit showul mai mult ca pe o curiozitate.

Trupa cu care s-a incheiat festivalul, My Robot Friend (duo din SUA), a ridicat in fine adrenalina din motive de show lesne de inteles. Un robot-pop a la Kraftwerk, cu faze bit-disco tip Welle:Erdball si umor gen Devo. Costumatii de cosmonaut amintind de filmele lui Ed Wood, pline de antene si becuri mixate live cu piesele, degete extensibile, ejaculari de confetti peste audienta si la final o goana prin public pentru interactiune multimedia si suturi in fund date spectatorilor. In spiritul artei contemporane.

Ca o concluzie, evenimentul Rokolectiv a fost binevenit si inedit pentru scena underground a capitalei. Editiile viitoare sunt de urmarit. Live. Problema, daca se poate vorbi de o problema, ar fi numarul mare de priviri indulgente din sala... Sambata seara, la iesirea din Casa Poporului, doua tipe fumau si il comentau pe DJ-ul spaniol: “Cum naiba poti sa te agiti atata invartind trei potentiometre!?”. M-am gandit atunci ca mixerul nu va fi niciodata vizualizat ca un simbol falic. Precum chitara, de exemplu.

Mlada Fronta, in plin proces de oxidare





Materidouska, pisica pe acoperisul fierbinte





Tujiko Noriko si Aoki Takamasa





Jason Forrest "Headbang to my cock rock disco!"





"I'm a Jewish robot from New York!
I like to masturbate"