Concertul Blind Guardian a stat la intersectia a doua blesteme: unul personal, al sosetelor ude in timpul concertelor, si unul legat de numele organizatorilor, Fundatia Aquarius, ale caror concerte in aer liber debuteaza in conditii acvatice. Asa se face ca deschizatorii de la Trooper s-au desfasurat intr-un show inedit, printre manuitori de prajini care scuturau de ploaie copertina scenei si diversi baieti de mingi care incercau sa protejeze monitoarele cu pretul pneumoniei. A fost si momentul schismei intre fani, cei care nu aveau taria muntilor s-au refugiat in varful Arenelor macar de dragul aparatelor foto daca nu din economie de aspirina.

Trooper au apucat sa demonstreze ca, cel putin pentru perspectiva cuiva care ii vede o data la 2 ani, e una din putinele trupe romanesti care evolueaza. Poate pentru cine ii vede si asculta mai des, prestatia lor a fost fie apa de ploaie, fie un jam prietenesc. Oricum, rolul de trupa de incalzire a esuat - la intrarea lui Blind Guardian, fanii Trooper dadeau semne de frisoane, iar ceilalti coborau din turle pentru a da o idee mai clara asupra dimensiunii publicului prezent. Baza de calcul este setul de 1000 rockeri fideli ai evenimentelor de gen minus fanii Lake of Tears plus prietenele fanilor Blind Guardian. Evenimentul pare o abatere de la politica generala a Fundatiei de a promova trupe asociate in mod popular cu ideea de gotic metal simfonic, abatere probabil justificata de indreptarea unor nume ca Within Temptation sau After Forever spre un alt festival de gen de la noi.

Si totusi, asocierea trupei cu fenomene valide comercial precum literatura fantasy si numele lui Tolkien ar fi fost un pretext de promovare spre un public mai larg decat nucleul celor prezenti, considerati a fi avizati daca ar fi sa tzinem cont de numarul mare de tricouri BG din public. Ori poate un public mai larg ar fi suferit o dezamagire vazand ca reprezentantii elfilor, hobbitzilor si altor fiinte de basm sunt rockeri in blugi si fara vreo aplecare spre spectacol de scena, o scena putin cam larga in vedere activitatile fizice minimale ale muzicienilor.

Debutul concertului a fixat principala calitate a evenimentului: un sunet extrem de clar in detrimentul volumului care cu greu s-a pretat cerintelor Arenelor. Desigur, conditiile au fost ideale pentru dezlantuiri de prog vanatoresc ca And Then There Was Silence sau momente intime folk precum The Bards Song, cantata cu publicul la initiativa organizatorilor de a distribui manifeste cu versurile. De cealalta parte insa, avalanshelor power metal precum Imaginations from the Other Side si A Script for My Requiem le-a fost redusa putintza pana la impactul sonor al unei trupe de deschidere. Din fericire corurile flamboaiante – marca a trupei - au fost reproduse live cu isonul membrilor trupei luand pe sus vocea lui Hansi Kursch intr-o apoximare rezonabila a trucurilor orchestral-corale de pe albume. Instrumental, piesele s-au desfasurat ca o demonstratie de precizie la nivelul oricarei trupe moderne de metal progresiv, reusind sa ia pentru scurta vreme gandul de la pneumonie si ragusheli. Finalul prematur al evenimentului a fost punctat ideal, cu jucausha Mirror Mirror, una din piesele pentru care ma aflam acolo.

In cele din urma, organizatorii au cazut victima a suprasaturarii cu concerte rock din ultima perioada. E momentul trecerii acestui gen de evenimente in competitia marketingului matur, altfel trupe ca Blind Guardian, care aduna public masiv in zonele de maxima popularitate (Asia si Germania in acest caz), ajung prin partile noastre cu titlu de ajutor umanitar acordat celor cateva sute de fani castigati pe cai underground.