Evenimentul Bestival este o prima reusita de mega-fest pop in Romania. Asa cum unii asteptau, aceasta a venit de la „investitorii straini”, care sosesc pentru a infige steaguri si a partitiona felii cat mai mari dintr-o noua piata a Uniunii Europeane. Experienta olandeza in show-biz s-a implantat astfel peste o serie de tentative regionale ale ultimilor ani, aflate oriunde intre entuziasm si balcanism open air, precum Stufstock, Peninsula, Artmania ori Periam. Reteta importata a rupt legaturile cu „traditia” locala, astfel ca Bestivalul a operat exclusiv cu nume ale scenei mondiale precum Marylin Manson, Faithless, Reamonn, Wu Tang Clan, Alice Cooper ori Pink in excelente conditii organizatorice. De altfel, promovarea de succes pare sa fi urmat trei directii: brand, eveniment si concerte individuale ale capetelor de afis. Pentru comparatie, festivalul „concurent”, Coke Live, a tinut cu dintii de insalubritate, insetare & infometare, insecuritate si de suprema duma: stampila de discoteca. Daca la Coke Live concertele s-au adresat exclusiv fanilor (trupe mediocre, sunet inadecvat, bilete ieftine, public putin, cu varsta redusa), Bestivalul a oferit cate ceva tuturor prin bilete scumpe, nume relevante arhi-cunoscute si logistica impecabila.

In cativa ani, dupa ce capitala tarii noastre va intra in circuitul de evenimente european, este posibil ca artistii straini sa evite inconstient salutul „Hello Budapest”, pentru care Morcheeba si-au primit la unison fluieraturile audientei. Vanitatea publicului a fost insa stimulata de Reamonn, care a anuntat ca „super-fetele” din Bucuresti sunt cele mai dulci de pe planeta, si de Alice Cooper, care, intr-o camasa insangerata, a fluturat steagul Romaniei si a solicitat sa fie ales presedinte al Transilvaniei.

"... Bucharest!"

Prima zi de festival a atras un public cuminte, format din oameni care sunt dispusi sa iasa din casa si sa plateasca doar pentru nume mari si mega-show-uri. Acelasi public ce a fost la Billy Idol, Depeche Mode, Duran Duran sau George Michael. Cu o medie de varsta peste 30 de ani, acestia au apreciat spectacolul de trip-hop domestic, competent oferit de Yonderboi (Hu), Hooverphonic (Be) si Morcheeba (UK), formatii ce nu starnesc pasiuni, dar care sunt ideale pentru auditie in timpul serviciului sau socializarii. Multumita jetoanelor, Bestivalul pare sa fie primul festival autohton in care accesul la bauturi si produse alimentare se desfasoara fluid. Este nevoie de know-how olandez pentru a aduce un concept fara de care nu se fac concerte nicaieri in Europa: oamenii se simt bine la open air-uri, daca au berea intr-o mana si carnatul in cealalta. Avand burta plina si urechile placut masate, publicul i-a primit cu entuziasm maxim pe Faithless, care au incheiat programul zilei cu o salba de show-hituri de tipul God is a DJ. 10 000 perechi de maini l-au salutat pe Maxi Jazz intr-un spectacol de dans sincron ce a mobilizat pana si grupurile de rockeri topite in mase.

Sambata, publicul feminin-adolescentin a inundat suprafata de beton a sitului pentru a prinde locuri in fata, la brit-rockerii Kasabian si la Reamonn, baiatul german care a readus hiperglicemia in muzica pop. Doua formatii uniforme, adecvate publicului entuziast al serii. Pana la acestia, a evoluat taraful Damian Draghici & Brothers, de tiganeasca balcanica, ingredient de baza la festivalurile internationale. Primita cu ambivalenta de public, muzica nationalitatilor conlocuitoare nu este inca ceva cool la un open-air metrosexual autohton. 

Cu toata organizarea calitativa, distractiile alternative au fost subtiri. La cortul Silent Disco, doi DJ olandezi au pus muzica pentru casti, din pacate fara posibilitatea de a comuta canalele si, deci, de a face party. Am aflat de la unul dintre ei ca aceasta este ultima suflare a castilor respective, vechi de 10 ani, aduse in Romania inainte de a fi aruncate. La cealalta gaselnita olandeza, aparatul care umfla baloane in functie de cat de tare urli, a fost tot timpul coada. Standul de mancare „tailandeza” si zona de internet gratuit au completat peisajul, iar canapelele din cortul de chill-out i-au primit pe cei ce cautau aglomeratie, zgomot, zapuseala si bodypaint.

Faithless
"...this is my church!!!!"

Acturile electronice interesante au fost, din punctul meu de vedere, Neo - maghiarii care au facut coloana sonora la Kontroll (filmul acela despre sufletul underground al controlorilor de bilete) si DJ Phil Hartnoll (ex Orbital), fiecare pus prea devreme sau prea tarziu pentru a primi atentia spectatorilor.

Muzica romaneasca a fost reprezentata de scena „future heroes”. Ideea de a invita gasti necunoscute este interesanta. Problema este ca, in locul unor trupe relevante din underground, gen Luna Amara sau Implant Pentru Refuz, apar nume haioase ca Tep Zepi, Hotel Fetish, Vaduva Bob, care ajung sa cante doar in fata prietenilor. La scena principala i-am mai vazut pe OCS, o speranta moarta in leagan, si pe Suie Paparude, formatie ce si-a pierdut apetitul de ani de zile, cam de cand nu mai sunt singuri in scena. Zdob si Zdub au dat cel mai energic recital, desi au fost pozitionati mai devreme decat la evenimentele europene pe unde isi fac veacul. Atmosfera de festival s-a pastrat insa pe tot parcursul celor trei zile, concertul de rock hard al formatiei Pink fiind probabil punctul culminant, ca show.

Caldura infernala din ziua a treia nu a impiedicat pe oamenii fara bilet sa se catere pe acoperisurile cladirilor din zona. Studentii calare pe „Agronomie” si pacientii de pe Spitalul Municipal au avut astfel ocazia sa urmareasca live spanzurarea lui Alice Cooper, direct pe ecranele gigant de langa scena. Pentru prima oara in 20 de ani, esafodul a inlocuit vechea ghilotina dupa ce, prin ’87, domnul Cooper era sa o mierleasca. Atarnat.

Phil Hartnoll
"...I wish I had duck feet!"

Ultima zi a festivalului a fost dedicata fanilor, organizatorii aducand trei capete de afis: unul pentru raperi - Wu Tang Clan, altul pentru classic-rockeri – Alice Cooper, plus unul pentru copiii si nepotii acestora – Marylin Manson. In vreme ce Manson si Cooper cad de acord ca audienta nu mai poate fi astazi socata prin nimic, iar rapul devine vehicol al dezbaterilor ecologice, scandalul si surpriza raman in sarcina generatiei noisy-pop-electro-clash, in voga prin cluburile glam europene. Ales cu imaginatie de organizatori, trioul trendy-trash de anarhiste lesbiene Chicks on Speed a obtinut ceea ce cauta: o reactie de respingere din partea rockerilor, unificati cu raperii, sub aprobarea tacita a metrosexualilor. In ceea ce ma priveste, cele 70 de minute de microfonii, zgomot improvizat, iritare si strigate feminist-androgine au adaugat un plus festivalului, in asteptarea „adevaratilor”.

In continuare, ditamai clanul de 10 oameni de culoare s-au suit pe scena pentru un recital rapping in stil Wu-Tang. Muzical vorbind, nu a fost mai putina cacofonie decat inainte, insa 3000 de fani cu nadragi si sepci intoarse au trait extatic evenimentul, primind cu religiozitate crowd-surfingul lui Method Man, in timp ce mai bine de 10 000 de rockeri i-au privit cu indulgenta. Cam cum ar privi si hip-hoperii un show de „metal simfonic”. 

Wu Tang Clan
"My dick got bigger and my voice got deeper... 
Romanian motherfuckers!"

Alice Cooper nu s-a lasat asteptat, polarizand majoritatea publicului cu un show old school de rock-vodevil. Selectia neschimbata de piese din ‘71 – ‘74 (de la Halo of flies sau Dead babies pana la Cold ethyl) si recuzita batraneasca de trucuri - caruciorul cu papusi-mutant, sabia cu dolari, femeile gonflabile, valiza de fugar alcoolic, camasa de forta si ploaia de baloane colorate - alcatuiesc un kitsch ambulant, devenit clasic, pentru simplul fapt ca bantuie cultura pop de vreo patru decenii. Surpriza festivalului a fost, poate, aparitia zbieratelor lui Marylin Manson, care a fraternizat cu Alice Cooper. Diferenta dintre cei doi este insa ca Alice isi permite sa scoata o carja si sa o infiga in spatele lui Manson, cand acesta isi scuipa plamanii in piesa anti-senectute I’m eighteen. Altfel, pentru 59 de ani, Alice Cooper face multe tampenii pe scena, ajutat de Calico Cooper (fiica), biciuita in scene SM, la randul ei devenind balerina sexy care induce cosmarurile lui Steven si Dwight Fry. Desi Alice a cantat numai o singura piesa cunoscuta de toata lumea (Poison), showul a atins coarda sensibila a publicului, care a vazut pentru prima oara o asemenea comédie.

Spectacolul de gotic american al lui Marylin Manson s-a situat pe coordonate de monotonie si zgomot premeditate, sustinut de proiectii si cromatica onirice. Mai putin delectiv decat Alice Cooper, dar ceva mai consistent ca mesaj, Manson si-a jucat glacial toate rolurile, lasand impresia ca incearca sa comunice. Urletele sale nu au angajat, totusi, prea mult ecou in public. Exhibitionist lasciv si schizofrenic, acesta a terminat brusc dupa o ora printr-o explozie pop de confetti si Beautiful people, piesa de onanism rock’n’roll, pe care mosh-pit-urile au generat primele sangerari ale festivalului. Cooper si-a respectat intelegerea, aparand ca persoana particulara pe coverul Eurythmics, Sweet dreams. Cu mana in buzunar si fara machiaj, a cantat cu relaxarea condescendenta a bunicului in timp ce nepotii fac prostii pe langa el. Nu stiu daca Manson si-a extras cele doua coaste, dar fesele ii sunt intregi. 15 000 de oameni i le-au vazut la Bestival. 

Per total un circuit reusit, in care investitorii straini au testat cu succes piata de evenimente outdoor din Romania, iar publicul a avut parte si de muzica, si de carnati, si de circ.

Alice Cooper
"I have other uses for you, Darling..."