|
|
|
Inaintea oricarui alt comentariu privind concertul propus de METALFAN, specificam faptul ca organizarea a fost impecabila si ca evenimentul reprezinta una dintre reusitele in domeniu, din scurta istorie a industriei muzicale independente romanesti. Ii felicitam pe cei in cauza, sperand totodata ca semnalul pozitiv dat cu aceasta ocazie va deschide seria unor alte momente de acest gen.
Cele o mie sapte sute de bilete puse in vanzare s-au epuizat cu cateva saptamani inainte, facand practic imposibila intrarea celor care nu s-au ocupat din timp de rezolvarea problemei. Cateva sute bune de fani au ramas afara pana la finalul concertului, in speranta gasirii unei solutii (miraculoase) de acces. Monitorizand situatia din fata Salii Agronomia timp de cam o ora, am constatat un fapt interesant: lipsa cu desavarsire a bisnitarilor, atat de obisnuiti la manifestari “prizate” de public. Am stat de vorba cu oameni dispusi sa plateasca de patru-cinci ori pretul biletului, care au ramas cu banii in buzunar. Nu putini au fost cei care, vazandu-ne acreditarile de presa ne-au solicitat ajutorul pentru patrunderea in sala. Cu alte cuvinte, sambata, centrul lumii a fost pentru rockerii din Romania, concertul Lake of Tears.
Trupa scandinava, cunoscuta in cele mai mici detalii de fanii nord-dunareni, a fost prefatata de doua formatii din tara gazda, respectiv Voices of Silence si Celelalte Cuvinte. Un alt punct forte al organizarii a fost acela ca numele citate mai sus nu au fost tratate ca formatii de “deschidere”, ci ca parteneri, selectarea lor acoperind acelasi registru de preferinte. Show-ul a fost gandit unitar; sonorizarea si luminile fiind realizate la cote maxime pentru toate cele trei band-uri. Spectacolul de lumini a fost de nivel occidental, iar sunetul “cinstit”, mixerul apartinand practic formatiilor. Daca cineva are ceva de comentat la acest capitol, poate lua legatura cu protagonistii, cerandu-le socoteala pentru optiunile inginerului de sunet. Firma aleasa si-a facut cu prisosinta datoria (in relatie directa cu posibilitatile de sonorizare ale salii de sport in care s-a desfasurat evenimentul).
|
Mihai Plamadeala & Daniel Brennare
|
Voices Of Silence au avut sansa de a se exprima muzical in conditii tehnice excelente, in fata unui numeros public “de specialitate” destul de greu de prins de catre o trupa underground. Se poate spune ca cei sase clujeni si-au onorat prezenta pe afis printr-o prestatie ce a multumit sala. Vocalul Andrei Varga a prins o zi buna in fata unui public bucurestean care l-a apreciat pe masura, conducandu-si “echipa” spre unul dintre cele mai importante momente ale lor de pana acum. Basul lui Zoltan Esztergar “si-a facut datoria”, iar Francisc Ercsey (claviaturi) a completat inspirat cele doua chitari ale formatiei.
Din punctul de vedere al reactiei audientei, “Vocile Tacerii” s-au bucurat de acelasi suport de simpatie ca mult mai vechea si cunoscuta trupa oradeana Celelalte Cuvinte. Calin Pop & co. a(u) optat pentru playlist-ul obisnuit (din ultimii ani), diversificat prin doua piese recente, de nivelul celor de pe albumul New Old Stock.
Publicul a fost la inaltime, demonstrand spirit pozitiv, civilizatie si un bun nivel de cunoastere / intelegere a fenomenului rock. Singurul factor ce a tradat sorgintea sa balcanica a fost poate gradul prea ridicat de acceptare a lucrurilor venite dinspre si de pe scena. Aparitia celor de la Lake of Tears pur si simplu a electrizat atmosfera.
|
Voices of Silence - "Thunder from the underground"
|
Putin cunoscuti pe plan european, Lake of Tears sunt o formatie apreciata neobisnuit de mult in Romania. Probabil datorita promovarii constante a trupei pe canalele rock autohtone in ultimii 10 ani (radio, tv, reviste). La conferinta de presa, leaderul lot-ului, Daniel Brennare, a amintit ca cel mai numeros si calduros public l-au intalnit la un concert din Moscova. Dupa seara de la Sala Agronomia, a marturisit ca audienta romana va deveni etalon pentru ei. Meritul organizatorului este de a se fi sincronizat cu pulsul publicului si de a-i fi oferit ceea ce acesta dorea (si astepta). Desi „gotic”-ul s-a gasit in topul preferintelor rockerilor romani ani buni de zile, formatii de gen au fost invitate numai recent, in evenimente foarte bine primite (Nightwish, Anathema bros., Moonspell, Therion). Este de asteptat ca eventuale showuri ale unor grupuri precum Amorphis, Lacrimosa, Tiamat, My Dying Bride, Theatre of Tragedy sau chiar Crematory sa suscite interes cel putin la fel de mare precum in cazul Lake of Tears. Asteptam ca organizatori pragmatici sa inmulteasca oferta concertistica si in consecinta sa ridice nivelul asteptarilor.
Showul Lake of Tears s-a bazat pe o selectiune acoperind zece ani de activitate discografica (1994 – 2004). Vizibil emotionati, membrii trupei au gasit in publicul roman receptorul ideal al unor piese precum Boogie bubble, Pagan wish, The greymen, Return of the ravens, Devil’s diner sau Headstones, depasind cu aproape jumatate de ora setul standard de 80 de minute. Marea parte a pieselor au fost cantate la unison alaturi de fani, care, cunoscandu-le versurile, i-au surprins pe suedezi. A fost cel mai amplu concert Lake of Tears, in conditiile in care formatia nu are prea des ocazia de a evolua ca headliner.
In absenta fondurilor pentru aducerea marilor trupe in Romania, viitorul apropiat apartine celor care vor organiza evenimente la cote profesioniste, cu formatii de cerc doi, alese in relatie cu capacitatea de receptare a publicului autohton. |
...Boogie bubble refrain
|
Alte concerte
|
26 Octombrie 2009
|
Cronica unei lansari: Far From Telescopes/Kumm de Mihai Plamadeala |
|
27 Martie 2009
|
AC/DC - Back in ... Budapest - pseudo-cronica de concert de Miki Tewe & Mihai Plamadeala |
|
15 Martie 2009
|
Stargate 14 (martie) - Grimus la Clubul Taranului Roman de Mihai Plamadeala |
|
10 Noiembrie 2008
|
Once an orange, always an orange - Al Stewart, Club Quasimodo, Berlin, 3 nov. 2008 de Diana Mesesan |
|
03 Octombrie 2008
|
Festivalul Brutal Assault, editia XIII, 14-16 august, Jarmore, Cehia (partea 2) de Aron Biro |
|
29 Septembrie 2008
|
Festivalul Brutal Assault, editia XIII, 14-16 august, Jarmore, Cehia (partea 1) de Aron Biro |
|
05 Septembrie 2008
|
In Extremo - 27 August 2008 Sibiu de Aron Biro |
|
03 Mai 2008
|
Current 93, Baby Dee, Skitliv, Aethenor la Roadburn Festival, Tillburg, 20 Aprilie 2008 de Aron Biro |
|
05 Noiembrie 2007
|
Kumm - O seara la Opera (Bucuresti, 29 octombrie 2007) de Mihai Plamadeala |
|
23 Octombrie 2007
|
Travka vrea sa simta praga (Bucuresti, 22 octombrie 2007) de Mihai Plamadeala |
|
05 Septembrie 2007
|
Jan Anderson – Prea varstnic pentru Rock'n Roll? Concert Jethro Tull – Sibiu, Romania, 30 august 2007 de Mihai Plamadeala |
|
15 August 2007
|
Maximum Rock ''Festival'' (Aeroportul Cluj, 10 - 12 august 2007) de Aron Biro |
|
24 Iulie 2007
|
Garana Jazz 2007, 12 - 15 iulie (Jan Garbarek, Nguyen Le, Scott Henderson etc.) de Mihai Plamadeala |
|
19 Iulie 2007
|
Satisfactie cu Rolling Stones la Bucuresti (17 iulie 2007) de Mihai Plamadeala |
|
09 Iulie 2007
|
Bestival 2007: Alice Cooper, Marylin Manson, Wu Tang Clan etc. (Bucuresti, Romexpo, 29 iunie - 1 iulie) de Horia Diaconescu |
|
23 Iunie 2007
|
Festivalul Artmania 2007 - Sibiu (Anathema, The Gathering, My Dying Bride, Within Temptation) de Aron Biro |
|
23 Mai 2007
|
Heavy metal teuton la Bucuresti: Blind Guardian! (Arenele Romane, 18 mai 2007) de Aron Biro |
|
12 Martie 2007
|
''Support lobotomy!'' Cannibal Corpse live la Bucuresti (Club Studio Martin, 6 martie 2007) de Horia Diaconescu |
|
13 Decembrie 2006
|
Suflete fericite - Un sfert de veac de impliniri (Celelalte Cuvinte 25 de ani, Bucuresti, 11 decembrie 2006) de Mihai Plamadeala |
|
11 Decembrie 2006
|
Un pod prea indepartat - ''Therion goes classic'' (Bucuresti, Sala Palatului, 9 decembrie 2006) de Horia Diaconescu |
|
04 Decembrie 2006
|
Samael din Sion, live in Bucuresti (Sala Agronomia, 2 decembrie 2006) de Horia Diaconescu |
|
20 Noiembrie 2006
|
Silent Disco Party (Bucuresti, White House, 18 noiembrie 2006) de Horia Diaconescu |
|
09 Octombrie 2006
|
Eco-metal in Agen: Gojira (Club Le Florida, 30 septembrie 2006) de Horia Diaconescu |
|
29 Septembrie 2006
|
Rockland Fest II (Caransebes, 15 - 16 septembrie 2006) de Mihai Plamadeala |
|
27 Septembrie 2006
|
Tiamat live la Bucuresti (Sala Agronomia, 23 septembrie 2006) de Aron Biro |
|
25 Septembrie 2006
|
Nopti albe... cu acordeonul la maxim (Bucuresti, Sala Arcub, 7 - 9 septembrie 2006) de Horia Diaconescu |
|
31 August 2006
|
Sziget Festival 2006 - partea III (14 - 15 august) de Aron Biro |
|
28 August 2006
|
Sziget Festival 2006 - partea II (12 - 13 august) de Aron Biro |
|
23 August 2006
|
Sziget Festival 2006 - partea I (9-11 august) de Aron Biro |
|
24 Iulie 2006
|
Festivalul Artmania Sibiu 2006 - H.I.M., Amorphis, Silentium de Aron Biro |
|
14 Iulie 2006
|
VIP punk: Billy Idol la Bucuresti (Arenele Romane, 10 iulie 2006) de Horia Diaconescu |
|
02 Iulie 2006
|
Lacrimosa la Arenele Romane (Bucuresti, 1 iulie 2006) de Ioan Cora |
|
26 Iunie 2006
|
Deftones live la Bucuresti (Arenele Romane, 25 iunie 2006) de Horia Diaconescu |
|
18 Mai 2006
|
Cui ii este frica de King Diamond? (Bucuresti, Sala Agronomia, 17 mai 2006) de Horia Diaconescu |
|
08 Mai 2006
|
Tereminism: Dorit Chrysler live la MNAC (Bucuresti, 4 mai 2006) de Horia Diaconescu |
|
17 Aprilie 2006
|
Nici art, nici noise: Raison d'Etre live (Bucuresti, 15 aprilie 2006) de Horia Diaconescu |
|
27 Martie 2006
|
Von Spar Live: We are not The Rolling Stones! de Mihai Plamadeala |
|
09 Martie 2006
|
Slang live in Club A (Bucuresti, 7 martie 2006) de Mihai Plamadeala |
|
13 Februarie 2006
|
Atentie, Blazzaj LIVE! (Bucuresti, 11 februarie 2006) de Mihai Plamadeala |
|
30 Ianuarie 2006
|
Rokolectiv 2006 – Festival for electronic music and related visual arts (Bucuresti, MNAC, 27 – 29 ianuarie) de Horia Diaconescu |
|
28 Noiembrie 2005
|
Festival Rock Your Mind (Bucuresti, Sala Polivalenta, 25 noiembrie 2005) de Horia Diaconescu |
|
24 Octombrie 2005
|
Phoenix, o formatie a trecutului? - Cronica (antropologica) de concert (Sala Palatului, 21 octombrie 2005) de Mihai Plamadeala |
|
12 Octombrie 2005
|
Paradise Lost live in Bucuresti (Arenele Romane, 8 octombrie 2005) de Aron Biro |
|
29 August 2005
|
Festivalul Sziget 2005, Budapesta - partea III (14 - 17 august) de Aron Biro |
|
26 August 2005
|
Festivalul Sziget 2005, Budapesta - partea II (12 - 13 august) de Aron Biro |
|
25 August 2005
|
Festivalul Sziget 2005, Budapesta - partea I (10 - 11 august) de Aron Biro |
|
20 Iulie 2005
|
Rock Maraton IV, Open Air - Baile Seiche (Odorheiul Secuiesc, 13 - 17 iulie 2005) de Horia Diaconescu |
|
16 Iunie 2005
|
Megadeth live in Bucuresti (Arenele Romane, 15 iunie 2005) de Ioan Cora |
|
06 Iunie 2005
|
Therion live in Bucuresti (Sala Palatului, 4 iunie 2005) de Horia Diaconescu |
|
24 Mai 2005
|
Nightlosers - lansare album ''Rhythm & bulz'' (Bucuresti, 20 mai 2005) de Mihai Plamadeala |
|
11 Aprilie 2005
|
Joe Zawinul & Syndicate - Faces and places tour (Bucuresti, Sala Palatului, 8 aprilie 2005) de Mihai Plamadeala |
|
15 Martie 2005
|
Moonspell - Spreading the antidote (Timisoara, Sala Olimpia, 11 martie 2005) de Horia Diaconescu |
|
13 Decembrie 2004
|
Acoustic eternity, an evening with Danny & Vincent Cavanagh - Anathema (Timisoara, 10 dec 2004) de Horia Diaconescu |
|
21 Noiembrie 2004
|
Once upon a tour - Nightwish (Bucuresti, 19 noiembrie 2004) de Ioan Cora |
|
25 Iulie 2004
|
Blessed are... Joan Baez (Bucuresti, 11 iulie 2004) de Mihai Plamadeala |
|
21 Iulie 2004
|
G3 - Joe Satriani, Steve Vai, Robert Fripp (Budapesta, 11 iulie 2004) de Vlad Borlea |
|
08 Iulie 2004
|
Soulfly la Arenele Romane (Bucuresti, 1 iulie 2004) de Aron Biro |
|
30 Iunie 2004
|
Taine Fest - Decade of metal (Bucuresti, 26 iunie 2004) de Horia Diaconescu |
|
31 Mai 2004
|
''Living In The Present'' - Jethro Tull (Bucuresti, 28 mai 2004) de Mihai Plamadeala |
|
22 Februarie 2004
|
Teodora Enache, Marius Mihalache, Tandarica in concert (Seattle, 19 oct. 2003) de Ioana Miron (Maldini) |
|
20 Iulie 2003
|
Rock la Mures (Periam Port, 11 - 12 iulie 2003) de The Sad and the Meek |
|
19 Iunie 2003
|
Thin Lizzy (Viena, Planet Rock, 13 iunie 2003) de Ioan Cora |
|
|
|