Bucurestiul ofera uneori evenimente surprinzatoare, in conditiile in care circuitul muzical are o mobilitate mai degraba imperceptibila, iar evenimentele adresate unor segmente reduse de public nu sunt neaparat si ale cunoscatorilor. Surpriza nu poate fi decat mare la organizarea primului festival international dedicat acordeonului, organizat in Romania. Desi este poate cel mai popular instrument in Europa si cele doua Americi, acordeonul ramane practic necunoscut atat de marele public, cat si de o parte a audientei "specializate". Instrument versatil, folosit in arii sonore variate, de la muzica traditionala, pop, punk si rock, pana la jazz, clasica si muzica contemporana, acordeonul pare a fi apreciat pe deplin numai de un cerc restrans de initiati. A fost si cazul participantilor dispusi sa plateasca pretul biletului (aprox 30 Euro) pentru "noptile albe" de la Bucuresti, o prima editie ce a parafrazat numele celui mai cunoscut festival european al acordeonistilor, Nuits de nacre din Tulle, Franta. Alegerea organizatorilor de a plasa evenimentul sub semnul francofoniei si al parteneriatului cu Centrul Cultural Francez a fost una inspirata din perspectiva unor editii viitoare, chiar daca la promovarea evenimentului totul a ramas intr-un deplin "underground", existand si diverse probleme organizatoric-logistice, nerezolvabile doar prin entuziasm. Dupa cum se stie insa, francofonia se intinde din Patagonia pana in Balcani, si din Louisiana pana dincolo de Urali, iar, in 2006, Bucurestiul este capitala acestui "proiect" international.

NOPTI  ALBE DE ACORDEON 2006
07 - 09 sept, Bucuresti, Sala Arcub
10 sept, Ploiesti, Teatrul T. Caragiu

Organizator: Emy Dragoi

Emy Dragoi - pagina oficiala
Richard Galliano - pagina oficiala

Noptile albe de acordeon au avut un dublu scop artistic, acela de a oferi publicului roman un contact cu mari muzicieni precum Richard Galliano (Franta) sau duoul Juan José Mosalini - Leonardo Sanchez (Argentina-Franta), cat si de cunoastere a posibilitatilor expresive ale instrumentului aerofon. Daca la Nuits de nacre sau alte evenimente similare, melomanii au sansa de a asculta acordeonisti improvizand in scenarii fusion alaturi de laptopisti si musique concrete, sau spectacole eclectice de vodevile-jazz si world music, la Bucuresti reteta s-a pastrat intr-o formula restransa (doar ca numar de participanti, nu si dpdv al nivelului). Cele trei zile de concert si-au propus un program inedit, traversand muzica traditionala de pe patru continente, tangoul modern, clasica, jazzul si contemporana, totul la cote artistice inalte. Folosit cu virtuozitate (si de catre cine trebuie), acordeonul descopera valente nebanuite, adersandu-se oricarui receptor de muzica buna. Cu toate acestea, instrumentul mediaza artistic in comunitati restranse, formate in principal de pasionati ai tangoului (nuevo tango), jazz-ului, scenei world sau muzicii contemporane. "Convertirea" poate aparea insa din orice directie, daca nu de la o extravaganta de-a lui Tom Waits, atunci poate chiar de la un show Gogol Bordello ori un concert de psychobilly dintr-un club berlinez, unde cateva zeci de punkeri isi agita crestele o noapte intreaga, facand pogo printre contrabasuri si dandu-si acordeoanele la maxim pe Blitzkrieg bop. Iar "revelatia", desigur, de la auditia Variatiunilor Goldberg pe acordeon, experienta de-a dreptul sideranta.

Nopti albe de acordeon
Editia I

Deschiderea festivalului a fost destinata traditiilor locale ale acordeonului, elementul de atractie pentru public fiind recitalul lui Ion Bica Dragoi alaturi de o orchestra traditionala romaneasca, cu un program in memoriam Faramita Lambru, Marcel Budala si Ilie Udila. In aceeasi zi au fost programati Trio Rolland David (SUA), din inima taramului cajun cu un recital de muzica sudica (nu neaparat sudista), periplu creol prin creuzetul cultural al Louisianei: franco - afro - ameri - caribean. Momentul de maxim al zilei a fost, insa, concertul solo Roman Jbanov, acordeonist rus (din Franta), al carui voiaj a plecat de la dansurile stepelor ucrainene, pana la perioada baroca, muzica lui Domenico Scarlatti (trei sonate scrise pentru clavecin si adaptate pentru acordeon) iar in final... Musorgski. Jbanov a folosit un bayan (varianta rusa a acordeonului) de conceptie proprie, dezvoltat de specialistii din Tulle, oras unde se afla una din cele mai renumite fabrici ale instrumentului. Conform discursului de sustinere al concertului, si-a propus creionarea anumitor timpuri si culturi prin intermediul posibilitatilor multi-timbrale, dezvoltand teme de oboi, clarinet, vioara, pian sau prelucrari dupa lucrari orchestrale de Rossini.

O latura interesanta intr-un concert de acordeon este ca artistul nu poate "minti", totul fiind "la vedere", atat in sunet, cat si in trairea performerului. In vestul Europei exista un public nu atat al inregistrarilor de acordeon, cat mai ales al spectacolelor, unde artistii se dezlantuie in adevarate showuri one-man-band de "clape, burduf si butoane". Ca detaliu interesant, o buna parte a audientei de la Bucuresti a fost formata din cetateni straini aflati in capitala (germani, americani, islandezi etc.), persoane care stiu foarte bine ce pot auzi si vedea la astfel de concerte. De la o editie viitoare ar fi de asteptat o mai adecvata informare a publicului roman potential receptiv la un asemenea event.

Roman Jbanov - "Cowboy de Voronezh"

A doua zi a atras o audienta preponderent feminina, motivul evident fiind recitalul unuia din marii muzicieni argentinieni, maestrul Juan José Mosalini, "ambasadorul tangoului". Programul de incalzire a fost executat de Alexandra Paris Trio, condus de o frantuzoaica simpatica, cu un program de polka, mazurka si valsuri musette. Sper dezamagirea iubitorilor de improvizatii si muzica contemporana, Bruno Maurice si-a anulat prezenta la festival in ultima clipa. In locul sau a revenit Roman Jbanov pentru un program din nou divers si dificil. Variatiunile pe teme traditionale ruse, pline de ritm si patos, au pregatit Brahmsiana, lucrare ce a revizitat spiritul compozitorului romantic in tonuri percutante de bayan.

Daca insa Alexandra Paris a dovedit profesionalism, iar Roman Jbanov virtuozitate, Juan José Mosalini a articulat calitatile unui artist complet. Formula de efect - bandoneon / chitara clasica (Leonardo Sanchez) - a mizat nu atat pe tehnica (prezenta din plin), cat pe capacitatea marilor artisti de a se reprezenta personal, etnic si universal. Realizata cu multa emotie, imersiunea in cultura argentiniana a impresionat prin delicatete si autenticitate a limbajului. Nu au lipsit asteptatele prelucrari dupa Astor Piazzolla, compozitor ce a adus tangoul in sfera muzicii culte. Compozitiile Cafe 1930 si Nightclub 1960 au reprezentat una din lucrarile sale cele mai cunoscute, Histoire du tango, ce parcurge un secol de metamorfoza a genului. La fel cum despre chitara clasica se spune ca cere "sange latin", bandoneonul ramane un secret pentru performerii din afara Argentinei sau Braziliei, iar duo-ul Mosalini - Sanchez imbina in mod ideal aceste traditii.

Juan José Mosalini - "Clasico y moderno"

Pentru ziua de inchidere a festivalului, Emy Dragoi, muzician romano-francez, a asamblat alaturi de Petrica Andrei si Cristophe Lartilleux (chitara electrica) orchestra jazz Etno-Fonia Swing ce a inclus si chitara bas / contrabas, baterie, percutie, cvartet de viori. Condus cu efervescenta si imaginatie de duelurile improvizate intre acordeon si pianul lui Petrica Andrei, recitalul a avut un singur moment de respiro - interludiul feminin. Daca invitatele Irina Sarbu si Raluca Dragoi s-au straduit sa respecte lucrurile invatate la lectiile de canto, Teodora Enache a aparut intr-un final pe scena schimband tempoul printr-o experienta relativa a scenei si o interesanta adaptare jazz a doinei romanesti. O reeditare a orchestrei intr-un viitor nu prea indepartat ar fi un real castig pentru scena jazz autohtona.

Capul de afis al noptilor albe de acordeon, Richard Galliano, artist ce nu are nevoie de note explicative, a fost asteptat de aproape 150 de persoane. Pastrand latura ludic-melancolica ce caracterizeaza acordeonul si acordeonistii, Galliano a pasit pe teritoriul abstract al jazz-ului. Fie ca artistul a interpretat energic un Taraf compus pentru Taraf de Haidouks, sau un straniu Spleen dedicat lui Baudelaire, acordeonul a devenit alternativ instrument de percutie sau "vibrafonic", partener de dialog "verbal" si chiar obiect de ceremonie. Intre numeroasele lucrari proprii, artistul a introdus Bebe! a excentricului compozitor brazilian Hermeto Pascual si nelipsitele momente Piazzolla, al carui tango-jazz-contemporan a pornit iconoclast de la muzica bordelurilor din Buenos Aires pana la o senzuala intalnire cu Stravinsky si Bartok. Finalul concertului a ridicat intreaga sala in picioare, iar eruptia de urale a fost rasplatita printr-un dublu bis. Valsul musette, reinventat de Galliano la fel cum Piazzolla a reinventat tangoul, a dovedit ca este posibil sa fi artist "folk" comunicand in limbaj "jazz". Mai mult, ca acordeonul poate deveni o veritabila extensie organica, dar si o punte intre culturi. Si nu in ultimul rand, faptul ca Noptile albe de acordeon si-au atins destinatia artistica!

La iesirea din Sala Arcub, grupurile de spectatori au trecut pe langa restaurantul traditional Burebista de unde rasunau cu generozitate muzica de petrecere si chiotele unor nuntasi. Inca nu se furase mireasa, dar se mancau sarmale inundate in butoaie de vin, iar nemuritorul Faramita Lambru dadea tonul. Cu acordeonul la maxim!!!

Richard Galliano... Gallianissimo